Coloana fără Sfârșit din Târgu Jiu devine, duminică, 27 septembrie, scenă de concert. De la ora 19:00, în parcul Coloanei, are loc concertul extraordinar „Satie în dialog cu Brâncuși”, organizat de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în programul Anului Brâncuși, care marchează 150 de ani de la nașterea sculptorului.
Enescu, Satie și Milhaud, lângă Coloană
Pe scenă urcă soprana Miruna Dascălu, pianistul Cristian Niculescu și Ansamblul „Constantin Silvestri”, dirijat de Iosef Ion Prunner. Programul reunește lucrări de George Enescu, Erik Satie și Darius Milhaud, trei compozitori care au trăit și au creat la Paris în aceeași perioadă cu Brâncuși.
Organizatorii descriu concertul drept „o întâlnire inedită între artele sonore și cele plastice, chiar în spațiul emblematic al Ansamblului Monumental Constantin Brâncuși”. „Coloana Fără Sfârşit devine, pentru o seară, scenă şi simbol deopotrivă, un dialog muzical între George Enescu, Erik Satie şi Darius Milhaud”, se arată în anunțul evenimentului.
Brâncuși și sculptura germană modernă
Seara este completată de expoziția multimedia „Brâncuși și sculptura germană modernă. Afinități, dialoguri, convergențe”, concepută de Cristina Enășescu. Un proiect asemănător a fost prezentat la Berlin, în timpul retrospectivei „Brâncuși” de la Neue Nationalgalerie.
Anul Brâncuși, între Târgu Jiu, București și Paris
Concertul nu este primul organizat la Coloană în acest an. Pe 21 iunie, tot în Parcul Coloanei fără Sfârșit, muzicieni din Germania, violoncelistul Gerhard Zank, Armin Zank și violonistul Michael Arlt, au omagiat sculptorul. „Este o mare bucurie și onoare pentru noi să venim aici la 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși”, spunea atunci Gerhard Zank.
Aniversarea lui Brâncuși este marcată în această toamnă și la București, unde Art Safari deschide expoziția „Brâncuși și muzele sale”, despre care cercetătoarea Doina Lemny spune că recreează atmosfera atelierului. Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu, format din Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit, a fost inclus în 2024 în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Surse: Gorjeanul / Radio România Oltenia-Craiova / Radio Vacanța







Lasă un răspuns