Arcul de triumf pe care administrația Trump vrea să-l ridice la Washington a fost aprobat și blocat în aceeași zi. Joi, 5 noiembrie, Comisia Națională de Planificare a Capitalei (NCPC) a votat cu 8 la 4 în favoarea proiectului, după aproape nouă ore de audieri publice, iar la câteva ore distanță judecătoarea federală Tanya S. Chutkan a emis un ordin de restricție temporară care interzice orice lucrări timp de 14 zile.
Un arc de 76 de metri lângă Memorialul Lincoln
Arcul ar urma să fie construit în Memorial Circle, între Memorialul Lincoln și Cimitirul Național Arlington, unul dintre cele mai încărcate de simboluri locuri ale capitalei americane. Structura propriu-zisă ar avea aproximativ 50 de metri, iar statuile aurite de pe vârf, o figură feminină înaripată încadrată de doi vulturi, ar ridica ansamblul la aproximativ 76 de metri. Proiectul include o platformă de observație și o „flacără veșnică”. Nu este clar cât va costa și cine va plăti.
Peste 100 de oameni au vorbit în fața comisiei, iar cele mai multe dintre cele peste 1.300 de comentarii scrise primite au fost împotriva proiectului. Președintele comisiei, Mark Paoletta, l-a descris drept „cel mai grandios arc construit vreodată de omenire”. Un veteran al pușcașilor marini, Jimi Shaughnessy, a avut o cu totul altă părere: „un arc dominant, cu o atmosferă de bâlci, cu turiști, rulote cu mâncare și autobuze, este abject”. Congresmanul democrat Jared Huffman a fost la fel de tranșant: „Acest arc ar dezonora America, idealurile noastre și legile noastre.”
Ce a decis instanța
Ordinul judecătoarei Chutkan, întins pe 33 de pagini, interzice timp de 14 zile orice activitate de „construcție, excavare, demolare, intervenție asupra terenului, instalare de utilități sau închidere de drumuri”. Procesul a fost deschis de un veteran din Războiul din Vietnam și de procurorii generali ai districtului Columbia și ai statului Virginia. Judecătoarea a apreciat că reclamanții au șanse mari să demonstreze că procedurile legale nu au fost respectate și a respins justificările administrației, de la aniversarea a 250 de ani a Statelor Unite la securitatea națională: „Aceste argumente nu sunt convingătoare.”
Casa Albă rămâne încrezătoare. „Suntem convinși că vom avea pe deplin câștig de cauză pe măsură ce acest litigiu avansează”, a transmis purtătorul de cuvânt Davis Ingle, care a descris arcul drept „un omagiu adus celor 250 de ani de măreție americană”.
Biroul Oval, declarat monument național
În aceeași zi, Donald Trump a semnat o proclamație prin care Biroul Oval și Sala Cabinetului devin monument național. „Nimeni nu va avea voie să se atingă de el”, a spus președintele american. Dezbaterea despre cum sunt modificate clădirile istorice nu este doar americană: și la Paris, Palatul Versailles are de curând un nou președinte.
Surse: The Art Newspaper / CBS News / The Washington Times / CNN / PBS







