Gala Societății Civile, proiect al The Institute, își premiază câștigătorii luni, 5 octombrie, de la ora 19:30, în Sala Mare a Teatrului Național din București. Ediția a 24-a stabilește un record de participare: 263 de proiecte înscrise, 146 de organizații și 73 de specialiști în juriu. Accesul este gratuit, pe bază de bilet, iar rezervările se fac prin formularul de pe platforma de bilete.
13 secțiuni, de la cultură la mediu
Competiția, cea mai longevivă dedicată sectorului non-profit din România, premiază oamenii, organizațiile și proiectele care transformă implicarea în schimbare. Proiectele înscrise în 2026 acoperă 13 secțiuni și domenii precum educație, cultură, sănătate, apărarea drepturilor, incluziune socială, protecția mediului, voluntariat, campanii sociale și implicarea tinerilor.
O ediție dedicată profesorilor
Campania din acest an, „Profesorii Societății Civile de Mâine”, aduce în prim-plan opt profesori de gimnaziu și liceu din București, Brănești, Pitești, Bacău, Galați, Valea Lupului, Dumbrăveni și Borșa, a căror activitate nu se oprește la catedră. Ei sunt Marinela Culea, Romeo Bolohan, Antonela Samson, Emanuela Oiegar, Liana Timiș-Mureșan, Marian Haiducu, Ana Elena Ungureanu și Maria-Isabela Miron.
Profesorii sunt prezentați pentru felul în care depășesc programa și își formează elevii ca viitori cetățeni, prin proiecte ecologice, educație prin cultură, vizite în muzee și galerii, aducerea cărților în școlile din mediul rural, colaborări cu ONG-uri și participare publică.
Portrete semnate de artistul stradal Barto
Poveștile celor opt profesori sunt însoțite de portrete realizate de Barto, artist stradal român cu peste 20 de ani de activitate, cunoscut pentru lucrările din spațiul public, care folosește portretul ca instrument de observație și dialog. Campania se desfășoară prin street art și conținut editorial online, într-un an în care educația se numără printre domeniile afectate de tăierile bugetare.








Lasă un răspuns