Romanul „Camping” al scriitoarei Lavinia Braniște a fost inclus în prima selecție a Prix Médicis Étranger 2026, unul dintre cele mai importante premii literare franceze pentru literatura tradusă. Juriul a anunțat lista pe 11 septembrie, cu 17 romane străine și 18 romane franceze.
„Camping”, în traducerea lui Sylvain Audet-Găinar
Cartea a apărut în acest an în Franța la Éditions des Syrtes, în traducerea lui Sylvain Audet-Găinar. În limba română, romanul a fost publicat la Editura Polirom. Protagonista, Sofia, trăiește de douăzeci de ani între Spania și România: lucrează și locuiește într-un camping din Spania, ține legătura cu „acasă” printr-un ecran cu internet slab și se gândește la întoarcerea în țară, pe măsură ce se apropie de pensie.
Pe aceeași listă se află, printre alții, Laura Kasischke, Arturo Pérez-Reverte, Juan Gabriel Vásquez, Robert Seethaler și Eva Baltasar.
Calendarul premiului
Juriul, prezidat de Pascale Roze, anunță a doua selecție pe 15 octombrie, iar laureații vor fi desemnați pe 2 noiembrie, la restaurantul La Méditerranée din Paris. Prix Médicis Étranger se acordă anual din 1970.
Literatura română a mai ajuns pe lista scurtă a premiului cu „Solenoid” de Mircea Cărtărescu, în 2019, și cu „Theodoros”, în 2024.
Despre autoare
Lavinia Braniște s-a născut în 1983, la Brăila, și a studiat literatură și limbi străine la Cluj și București. Scrie poezie, proză și literatură pentru copii. La Polirom i-au apărut volumul de proză scurtă „Escapada” și romanele „Interior zero”, „Sonia ridică mâna” și „Mă găsești când vrei”. Cărțile ei au primit, între altele, Premiul „Nepotu’ lui Thoreau”, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu și Premiul Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei.





Lasă un răspuns