Picturi murale vechi de aproximativ 100 de ani au ieșit la iveală în timpul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, monument istoric de pe strada Jiețului. Descoperirea a fost anunțată de președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, într-o postare pe Facebook.

Picturi ascunse sub straturile interioare

Picturile au fost găsite în holul principal și în cinci încăperi, unde fuseseră acoperite de-a lungul timpului. Primele estimări le plasează în perioada în care imobilul era o reședință boierească. Specialiștii în restaurarea monumentelor istorice lucrează de câteva săptămâni la îndepărtarea straturilor care acoperă pictura originală, iar în perioada următoare vor fi stabilite soluțiile tehnice pentru recondiționarea ei.

În paralel, echipele consolidează structura clădirii și refac hidroizolația. Fațada a fost decopertată în proporție de 90%, iar 80% din tâmplăria originală din lemn a fost recuperată și urmează să fie recondiționată.

Din școală de artă, muzeu al oamenilor de știință

Construită între 1900 și 1915, clădirea se află pe Lista Monumentelor Istorice și este un exemplu de arhitectură rezidențială urbană de la începutul secolului XX. Înainte de începerea lucrărilor, era într-o stare avansată de degradare. În imobil a funcționat Școala de Arte, cea mai veche instituție de învățământ muzical din Craiova. „Salvăm o parte importantă din istoria Craiovei”, a transmis Cosmin Vasile.

Restaurarea este finanțată din fonduri europene atrase de Consiliul Județean Dolj. După finalizarea lucrărilor, clădirea va găzdui un muzeu dedicat oamenilor de știință din Craiova, cu spații expoziționale clasice și digitale.

Proiectul a fost pregătit încă din 2024, când Consiliul Județean Dolj a votat trecerea clădirii fostului Cinema Modern în domeniul public al județului, pentru a deveni viitorul sediu al Școlii „Cornetti”. Tot atunci, investiția în viitorul muzeu era estimată la aproape 4 milioane de euro.

„𝑫𝒆𝒔𝒄𝒐𝒑𝒆𝒓𝒊𝒓𝒊 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒆𝒑𝒐𝒄𝒂̆ 𝒂 𝒓𝒂𝒇𝒊𝒏𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒂𝒓𝒉𝒊𝒕𝒆𝒄𝒕𝒖𝒓𝒂𝒍, 𝒇𝒂̆𝒄𝒖𝒕𝒆 𝒊̂𝒏 𝒕𝒊𝒎𝒑𝒖𝒍 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒂̆𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒆 𝒓𝒆𝒂𝒃𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂𝒓𝒆 𝒂 𝒄𝒍𝒂̆𝒅𝒊𝒓𝒊𝒊 𝑺̦𝒄𝒐𝒍𝒊𝒊 𝑷𝒐𝒑𝒖𝒍𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝑨𝒓𝒕𝒂̆ „𝑪𝒐𝒓𝒏𝒆𝒕𝒕𝒊”.
În holul principal și în cinci încăperi ale monumentului istoric au fost descoperite picturi spectaculoase, ascunse sub stratul de zidărie interioară. Acestea datează, cel mai probabil, de aproximativ 100 de ani și ne dezvăluie astăzi o parte din frumusețea și eleganța acestei vechi reședințe boierești.
De câteva săptămâni, specialiștii în reabilitarea monumentelor istorice lucrează cu grijă la îndepărtarea stratului care acoperă pictura originală, urmând să fie identificate cele mai bune soluții tehnice pentru recondiționarea și punerea ei în valoare. În paralel, se desfășoară lucrări complexe de consolidare a structurii clădirii și de realizare a hidroizolației. Fațada a fost decopertată în proporție de 90%, iar 80% din tâmplăria originală de lemn a fost recuperată și va fi recondiționată.
Este o intervenție care înseamnă mai mult decât reabilitarea unei clădiri. Salvăm o parte importantă din istoria Craiovei. În acest monument a funcționat cea mai veche instituție de învățământ muzical din oraș, Școala de Arte, iar zidurile sale păstrează încă mărturii ale unei epoci pe care avem acum șansa să o redescoperim.
Monumentul va fi salvat printr-un proiect cu fonduri europene atrase de Consiliul Județean Dolj, iar la finalul lucrărilor va primi o nouă viață: clădirea va deveni sediul unui muzeu dedicat oamenilor de știință din Craiova”
, a scris Cosmin Vasile pe contul său de Facebook.

Surse Radio România / Agerpres

Lasă un răspuns

Trending

Descoperă mai multe la Spectatorul

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura