Ministerul Culturii a amânat pentru anul viitor lansarea Apelului 3 din schema de ajutor de minimis pentru sectorul cultural independent, care trebuia să se deschidă vineri, 23 octombrie, la ora 12:00. Anunțul a fost făcut joi seara, 22 octombrie, pe site-ul ministerului, la o zi după ce Ioana Ciocan a preluat conducerea Ministerului Culturii.

„Ne pregătim mai bine, împreună cu voi”

„În urma centralizării sugestiilor și observațiilor primite după desfășurarea primelor două apeluri, am decis să amânăm pentru anul viitor lansarea Apelului 3”, scrie ministerul în comunicatul intitulat „Apelul 3 din schema de minimis: ne pregătim mai bine, împreună cu voi”. Instituția spune că va folosi această perioadă „pentru a îmbunătăți Ghidul solicitantului” și pentru a le oferi organizațiilor mai mult timp de pregătire a dosarelor. Ministerul nu a anunțat încă o nouă dată.

Citește și: Ministerul Culturii deschide pe 23 octombrie ultimul apel de finanțare al anului pentru sectorul cultural independent

Apelul fusese prezentat drept ultimul apel de finanțare al anului pentru sectorul independent. Ministerul anunțase pe 20 octombrie deschiderea lui pentru 23 octombrie. Cei care vor să transmită observații pot scrie la adresa finantari.proiecte@cultura.ro, cu mențiunea „Schema de minimis” în subiectul mesajului.

Fondurile NCU, alocate integral

Vineri, 23 octombrie, ministerul a anunțat și că fondurile disponibile în programul Nevoi Culturale de Urgență (NCU) au fost alocate integral. Programul a fost reluat la începutul lunii octombrie și a sprijinit proiecte culturale afectate de situații neprevăzute, care riscau să fie amânate, reduse sau anulate din cauza unui deficit de finanțare. Ministerul a publicat lista proiectelor finanțate și le recomandă celor interesați să urmărească site-ul cultura.ro pentru viitoarele programe.

Cum funcționa NCU

Fondul NCU se epuizase în august. Lansarea celui de-al doilea apel din schema de minimis a permis recalcularea procentului din buget care putea fi alocat nevoilor culturale de urgență, iar finanțarea NCU a fost reluată în octombrie. Programul se adresa proiectelor rămase cu un deficit de finanțare între 25% și 40% din valoarea proiectului și era deschis persoanelor juridice de drept privat sau public cu activitate culturală, cu excepția unităților administrativ-teritoriale.

Surse: Ministerul Culturii – Apelul 3 / Ministerul Culturii – NCU / Ministerul Culturii – regulament NCU

Trending

Descoperă mai multe la Spectatorul

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura