Fundația Art Encounters a deschis joi, 17 septembrie, la Timișoara, expoziția „Picasso en visite”, organizată în parteneriat cu Musée Picasso din Antibes. Data nu este întâmplătoare: pe 17 septembrie 1946, în urmă cu 80 de ani, Pablo Picasso intra pentru prima dată în castelul Grimaldi din Antibes. Expoziția poate fi vizitată până pe 17 ianuarie 2027.

69 de lucrări, niciodată expuse în România

Curatoriată de Jean-Louis Andral, directorul muzeului francez, expoziția reunește 69 de lucrări (picturi, desene, gravuri, litografii și ceramică) care nu au mai fost prezentate până acum în România. Selecția urmărește temele legate de Antibes: mitologia și animalele fantastice, atelierul ca laborator, muzele și reprezentările feminine, portretele, naturile statice și motivele mediteraneene. Lor li se adaugă fotografii semnate de Michel Sima, martor direct al lunilor petrecute de artist la Antibes.

Două luni care au dat naștere primului muzeu Picasso

În toamna lui 1946, directorul muzeului din Antibes, Romuald Dor de la Souchère, i-a pus la dispoziție lui Picasso o sală de la etajul al doilea al castelului. Între 17 septembrie și 10 noiembrie, artistul a creat acolo lucrări în care fauni, centauri, nimfe și pescari se amestecă cu viața de zi cu zi de pe coasta mediteraneeană. La plecare a lăsat muzeului 23 de picturi și 44 de desene, iar doi ani mai târziu a donat alte 78 de ceramici realizate la Vallauris. În 1966, castelul Grimaldi a devenit oficial Muzeul Picasso, primul muzeu din lume dedicat artistului.

Jean-Louis Andral a explicat că legătura lui Picasso cu Antibes e una personală: spre deosebire de alte muzee cu lucrări mai importante, acesta este „un loc intim legat de viața lui Picasso, nu doar de arta lui”.

Fondatorul și președintele Fundației Art Encounters, Ovidiu Șandor, a spus că fundația își continuă misiunea de a aduce arta contemporană mai aproape de public prin expoziții dedicate figurilor fondatoare ale secolului XX, puse în dialog cu arta nouă și experimentală. Directoarea artistică Diana Marincu a descris un Picasso aflat în permanentă învățare și experiment, animat de atmosfera Mediteranei și de libertatea de după război.

Primul proiect în noul sediu Art Encounters

„Picasso en visite” este prima expoziție găzduită în noul sediu Art Encounters, amenajat la standarde muzeale internaționale de climatizare, securitate și conservare, care permit împrumutul de opere din colecții internaționale. Clădirea mai are un spațiu pentru tineri artiști, o sală pentru educația copiilor, o bibliotecă, o librărie de artă, o cafenea și o grădină.

Designul expoziției este semnat de Attila KIM Architects, împreună cu echipa Art Encounters. Pentru prima dată, vizitatorii au la dispoziție un audioghid în cinci limbi (română, engleză, germană, maghiară și sârbă), produs de Radio România Cultural după un concept al Dariei Ghiu. Expoziția este însoțită de un catalog bilingv, editat de Jean-Louis Andral, și de un program educațional pentru copii, tineri și profesori.

Program de vizitare

Expoziția este deschisă de marți până duminică, între orele 10:00 și 20:00, la Art Encounters, pe Bulevardul Take Ionescu nr. 46C. Informațiile despre bilete și gratuități sunt disponibile pe bilete.artencounters.ro.

  • Centaurul și corabia - The Centaur and the Ship, 1946 - Sursă Artencounters
  • Bacanală cu taurul negru - Bacchanal with the Black Bull, 1959 - Sursă Artencounters
  • Femeia cu plasa de păr, cunoscută ca Femeia cu părul verde - The Woman with the Net, also known as The Woman with Green Hair, 1949-1956 - Sursă Artencounters
  • Pescar cu șapcă șezând - Seated Fisherman with Cap, 1946 - Sursă Artencounters
  • Cap de faun - Faun’s Head, 1948 - Sursă Artencounters

Surse: RomâniaPozitivă / ArtEncounters

Lasă un răspuns

Trending

Descoperă mai multe la Spectatorul

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura