Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău deschide joi, 24 septembrie, de la ora 17:00, expoziția „Corpul feminin între mit și rezistență în grafica românească din perioada comunistă”, realizată în parteneriat cu Muzeul de Artă Constanța. Curatorii expoziției sunt Lelia Rus-Pîrvan și Ovidiu Ungureanu.

„Super-femeia” din propaganda comunistă

Expoziția propune o lectură critică a felului în care grafica românească din comunism a reprezentat corpul feminin și a integrat imaginea femeii în discursul ideologic. Lucrările, din patrimoniul Muzeului de Artă Constanța, arată cum femeia devenea simbol al muncii, al progresului și al societății socialiste: în scene agricole și industriale, corpul feminin apare disciplinat, productiv și mereu activ, construind imaginea „super-femeii” comuniste, muncitoare, mamă și cetățean model.

Printre lucrări se numără „Muncitoarele” de Emilia Dumitrescu, „Seceriș” și „În zori la lucru” de Iulian Olariu, „Colectivistele” de Lucia Cosmescu, „Femei la sapă” de Dimitrie Nicolaide și „Laboranta” de Ana Iliuț.

Contrapunctul Geta Brătescu

Un alt registru îl aduc ilustrațiile realizate de Geta Brătescu pentru „Mutter Courage” de Bertolt Brecht. Aici, corpul feminin nu mai este folosit de propagandă și capătă o dimensiune contemplativă, legată de pierdere, protecție și rezistență.

Curatoarea Lelia Rus-Pîrvan, critic de artă și directoare a Muzeului de Artă Constanța, a spus că expoziția recuperează istoria unei experiențe corporale marcate de control, epuizare și rezistență tăcută, între corpul idealizat al propagandei și corpul real, supus muncii. Dincolo de mitul super-femeii, a transmis ea, lucrările vorbesc despre „o luptă continuă pentru identitate și supraviețuire”.

Lansare de carte

Vernisajul este urmat de lansarea volumului „Cooperația meșteșugărească: Fronda copilului rebel al instituțiilor României socialiste”, semnat de Silviu-George Colonescu, cercetător și doctor în științe politice la SNSPA. Cartea va fi prezentată de jurnalistul Sebi Șufariu.

„Corpul feminin între mit și rezistență”: grafica din perioada comunistă, expusă la Centrul „George Apostu” din Bacău
„Corpul feminin între mit și rezistență”: grafica din perioada comunistă, expusă la Centrul „George Apostu” din Bacău

Sursă: Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău

Lasă un răspuns

Trending

Descoperă mai multe la Spectatorul

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura