Se împlinesc 145 de ani de la nașterea celui mai important muzician român, George Enescu. Născut la 19 august 1881 în comuna Liveni, botoșăneanul a urmat un parcurs extraordinar, transformându-se dintr-un copil fascinat de lăutarii satului într-un compozitor și dirijor de talie mondială. Al optulea copil al familiei formate din Maria Cozmovici-Enescu și Costache Enescu, viitorul compozitor a găsit un refugiu absolut în creație.
„… mama era, ca și soțul ei, nepoată de preot ortodox. Așa se face că port o dublă pecete, de țăran și de mistic. Pământul și religia au fost divinitățile copilăriei mele. Le-am rămas credincios transferându-le în muzică”, mărturisea George Enescu, citat de Bernard Gavoty.
Încă de mic, a arătat o înclinație profundă spre studiu, respingând superficialitatea.
„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?”, spunea muzicianul.
De la scenele vieneze la consacrarea pariziană
Îndrumat de Eduard Caudella, tânărul a ajuns la Conservatorul din Viena, unde a studiat cu profesori de prestigiu, precum Siegmund Bachrich, Joseph Hellmesberger jr., Ludwig Ernst și Robert Fuchs. La doar 11 ani, urca deja pe scena sălii Bösendorfer, moment în care criticii l-au numit „un Mozart român”. Despre această comparație, George Enescu a adăugat cu onestitate: „Când iubesc ceva, mi se gravează în inimă pentru tot restul vieții. După opinia prietenului meu, Bernard Gavoty, împart cu Mozart acest privilegiu”.
Studiile i-au purtat ulterior pașii la Paris, sub recomandarea lui Joseph Hellmesberger jr.. Aici, a lucrat cu maeștri incontestabili ai timpului: José White, Martin-Pierre-Joseph Marsick, Jules Massenet, Gabriel Fauré, Ambroise Thomas, Théodore Dubois și André Gédalge. Apreciat inclusiv de Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), a cărei poezie a transpus-o în muzică, compozitorul a devenit rapid un nume de referință în saloanele culturale și pe marile scene. Până la debutul său componistic de succes din 1898, alături de orchestra condusă de Edouard Colonne, artistul își consolidase deja un stil inconfundabil interpretând compoziții semnate de Henri Vieuxtemps, F. Mendelssohn-Bartholdy, Beethoven sau Saint-Saens.
Moștenirea inestimabilă: de la Rapsodii la capodopera Oedip
Pe lângă celebrele Rapsodii, creația sa este dominată de opera Oedip, o tragedie lirică pusă pe note pornind de la libretul lui Edmond Fleg. Premiera absolută din 1936 de la Paris a reprezentat un succes formidabil, capodopera fiind considerată una dintre creațiile majore ale secolului XX. Lucrarea i-a fost dedicată soției sale, Maria Rosetti-Tescanu, iar în România a văzut lumina rampei abia în 1958, sub bagheta lui Constantin Silvestri.
Până la plecarea definitivă din țară în 1946, a condus orchestre prestigioase, a încurajat tinerele talente și a pus bazele societăților și premiilor naționale de compoziție. După o carieră fulminantă și un turneu peste ocean, s-a stabilit la Paris, continuând să scrie și să dirijeze piese majore, printre care și Simfonia de cameră, și fiind recompensat spre finalul vieții cu Premiul Paganini. După trecerea sa în neființă la 4 mai 1955, moștenirea artistică a continuat să lumineze peisajul cultural, un omagiu suprem fiind adus de statul român prin instituirea prestigiosului Festival Internațional care îi onorează numele.
Sursa: AGERPRES
Lasă un răspuns