Spectatorul

Actriță la Teatrul de Animație Țăndărică, Cristina Țane își face debutul editorial cu un volum care sondează teritoriile vulnerabilității, ale cruzimii și ale însingurării.

„Iar sub stratul de zăpadă, furia” este o carte despre liniștea care ascunde abisuri, iar trecerea de la aplauzele primite pe scenă la tăcerea cititorului din intimitatea casei sale reprezintă, pentru autoare, o experiență aproape clinică. Într-un dialog sincer, Cristina Țane a vorbit despre disciplina scrisului, despărțirea de certitudinile scenei și acel echilibru necesar pentru a transforma propriile extreme într-o literatură a lucidității.

Disciplina vulnerabilității

Spectatorul: Bună, Cristina, felicitări pentru carte. Titlul, „iar sub stratul de zăpadă, furia”, promite o explozie sub o liniște aparentă. Ce rol joacă furia asta tăcută în poveștile tale?

Cristina: Bună, mulțumesc frumos! În povestirile mele, furia tăcută, așa cum i-ai spus tu, joacă fix rolul ăsta, de personaj tăcut. E aproape întotdeauna un personaj fără replici, dar care ajunge să aibă un rol esențial în desfășurarea poveștii. De multe ori, celelalte personaje nu îi conștientizează prezența, iar pentru asta sunt libere să dea vina pe mine, pentru că atunci când am scris nu m-am gândit la furie, m-am gândit mai mult la zăpadă.

Spectatorul: Scrii mult despre inocență amestecată cu cruzime și copilării întrerupte brusc. Cât de greu a fost să lucrezi cu o vulnerabilitate atât de fragilă?

Cristina: A fost destul de greu să îmi creez o disciplină în această vulnerabilitate. Pentru că trebuie să fii dispus să te duci acolo. Și să te duci lucid și constant. Sunt foarte ușor distrasă de extreme, de prea multă bucurie, chef doar de dansat și hăhăit și de partea cealaltă, agitație, plâns și insomnie. Așa că greul pentru mine a însemnat găsirea unui echilibru din care să pot scrie detașat, astfel încât să înțeleagă despre ce e vorba și cel care citește. Pentru acest echilibru, bineînțeles, am folosit rețeta clasică. Odihnă, alimentație sănătoasă, mișcare. Și intenția potrivită.

Spectatorul: Atingi o temă foarte dureroasă: singurătatea sufocantă care se instalează fix când celălalt e lângă tine. E izolarea în cuplu cea mai grea formă de singurătate?

Cristina: Nu știu să îți răspund, pentru că nu am experimentat (încă) toate formele de singurătate. Aș spune însă că este și necesară, nu doar grea. Înveți foarte multe despre tine în singurătate.

„Apoi te rogi să fii iubit”

Spectatorul: Actorii sunt obișnuiți cu reacția imediată a sălii. O carte ajunge la public altfel, în tăcere. Cum gestionezi așteptarea asta și distanța față de omul care te citește acasă?

Cristina: Așteptarea asta într-adevăr e nouă pentru mine, iar cum noi, actorii, suntem și puțin ahtiați după validare, e cu atât mai dificilă. Apar tot felul de gânduri, de la o să rup până la nu o s-o citească nimeni (poate că asta-i mai rău decât să fie considerată o carte proastă). Din fericire, suntem obișnuiți și cu respingerea. Și mai e ceva, apropo de distanță. Distanța pare mai mică. De fiecare dată când cineva citește cartea, am impresia că fac un RMN. Deși e o carte de ficțiune și e ca la teatru, nu ești tu, e personajul, dar știi foarte bine că nu poți face rolul dacă nu pui ceva din tine. Uneori pui mai mult, alteori mai puțin. Apoi te rogi să fii iubit.

Spectatorul: Vezi poveștile din cartea asta transpuse pe scenă la un moment dat? Crezi că volumul tău ar funcționa ca un spectacol?

Cristina: Da, cred că ar funcționa ca un spectacol. Nu știu dacă în sensul clasic, mai mult în zona de performance. Poate și în sensul clasic, dar ar avea nevoie de un regizor bun.

Spectatorul: Ai scos cartea, joci la Țăndărică… ce urmează acum? Te-a prins scrisul suficient de tare încât să te gândești deja la următorul volum?

Cristina: Urmează un cantonament de citit, am o poftă nebună de citit. Deși citesc în fiecare zi, am chef să citesc mai multe ore pe zi. Apoi va veni scrisul. Nu prea scriu vara, cel puțin nu scriu legat, nu-mi iese. Prefer toamna și iarna. Îmi doresc un nou volum, îmi doresc să revin la procesul de scriere, la stilul ăla de viață, citit, scris, teatru, citit, scris. Deocamdată, cărți și aer condiționat.

Născută în 1989, Cristina Țane a urmat cursurile Colegiului Național „Sfântul Sava”, desăvârșindu-și ulterior parcursul academic cu studii de licență și un masterat în Teatru de Animație la UNATC (secția Actorie păpuși-marionete). În 2021, și-a rafinat vocația literară la Cursul despre scris al Akademiei Zugzwang, sub îndrumarea lui Andrei Crăciun.

Până la debutul în volum, a semnat poeme și proză scurtă în antologiile „Zugzwang” și „Nes(u)puse”, în paginile publicațiilor „Matca” și „Tribuna”, dar și în mediul online, pe platforme precum „Nesemnate”, „Cod de poveste” sau „Planeta Babel”. Fost textier pentru canalul de YouTube „Clopoțelul Magic”, Cristina Țane dă în prezent viață personajelor pe scena Teatrului de Animație Țăndărică. Dincolo de lumina reflectoarelor, Cristina locuiește, iubește și scrie, așa cum o spune chiar Curtea Veche în descrierea pe care i-o face autoarei, în cartierul Drumul Taberei.