Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, unul dintre numele vehiculate intens în ultimii ani pe lista favoriților, este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură pe 2025. Anunțul, făcut în urmă cu scurt timp de Academia Suedeză, confirmă statutul de autor-cult al romancierului născut pe 5 ianuarie 1954, devenit celebru pentru romanul său de debut, „Satantango” (1985), ecranizat magistral de regizorul Béla Tarr.

Autorul a fost recompensat „pentru opera sa convingătoare și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei“, a transmis comitetul Nobel. Distincția vine la un deceniu după ce Krasznahorkai a primit Man Booker International Prize, în 2015, consolidîndu-i poziția pe scena literară mondială. În România, cărțile sale sînt publicate de Grupul Editorial Trei, în colecția Anansi. World Fiction a Editurii Pandora M.

Un maestru al apocalipsei

Originar din Gyula, un mic oraș maghiar situat în apropierea graniței cu România, László Krasznahorkai și-a extras seva literară din peisajul rural izolat, similar celui natal. Acest decor devine fundalul primului său roman, „Sátántangó”, o carte care a provocat o adevărată senzație literară în Ungaria și l-a impus definitiv.

Viziunea sa sumbră și stilul inconfundabil au atras atenția unor critici de anvergură, precum Susan Sontag, care l-a numit „maestrul apocalipsei“ în literatura contemporană după lectura celui de-al doilea roman, „Melancolia rezistenței” (1989). În această fantezie febrilă, desfășurată într-un orășel maghiar, Krasznahorkai orchestrează o luptă brutală între ordine și haos, folosind personaje grotești și scene onirice pentru a descrie o teroare din care nimeni nu poate scăpa.

Evoluția sa stilistică este marcată de romanul „Război și război” (1999), unde frazele lungi, șerpuitoare, aproape lipsite de punctuație, devin o marcă distinctivă. Aici, autorul urmărește un arhivist umil în călătoria sa de la periferia Budapestei la New York, într-o tentativă disperată de a aduce în centrul lumii un manuscris antic despre război.

Această explorare a condiției umane atinge un apogeu în romane precum „Baronul Wenckheim se întoarce acasă” (2016), unde reînvie figura idiotului dostoievskian, și mai recentul „Herscht 07769” (2021), o carte scrisă „dintr-o singură suflare“, în care anarhia și crima dintr-o mică localitate germană se desfășoară pe fundalul moștenirii muzicale lăsate de Johann Sebastian Bach.

Deși ferm ancorat în tradiția central-europeană a absurdului și grotescului, de la Kafka la Thomas Bernhard, Krasznahorkai își lărgește orizontul spre Orient. Călătoriile sale în China și Japonia inspiră opere de un rafinament meditativ, precum „Seiobo acolo jos” (2008), considerată, alături de marile sale epopei, una dintre capodoperele sale. Structurată după șirul lui Fibonacci, cartea explorează rolul frumuseții și al creației artistice într-o lume efemeră și oarbă la splendoare.