Noua stagiune a Teatrului Luceafărul din Iași debutează sub semnul unei efervescente colaborări internaționale. Echipa instituției a început deja repetițiile pentru un musical dedicat întregii familii, realizat împreună cu o echipă de artiști din Statele Unite ale Americii.
Spectacolul poartă numele de „Ținutul mofturilor” și îi are în echipă pe regizorul Cosmin Chivu, scenograful Graham Kindred și designerul de costume Mel Zago, toți de la Pace University din New York. Premiera va avea loc pe 27 septembrie, în cadrul secțiunii Prolog a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FIPTI). Despre această inițiativă transoceanică, teatrologul și managerul instituției, Oltița Cîntec, a transmis: „Spectacolul marchează începutul noului sezon după o stagiune 2025-2026 încheiată cu peste 75.000 de spectatori și 471 de reprezentații. De aceea e esențial pentru noi, pentru artiștii și publicul nostru, să rămânem conectați la tendințele mondiale, să ne menținem în spiritul estetic al prezentului”.
Reprezentații de final de vară și trasee de festival
Până la marea premieră din septembrie, publicul este așteptat la primele spectacole ale toamnei încă de la finalul lunii august. Joi, 20 august, de la ora 17:30, iubitorii de teatru pot viziona „Scufița Roșie”, iar duminică, 23 august, scena Sălii Mici este rezervată producției „Gri Colorat”.
„Trupa Teatrului ‘Luceafărul’ va avea și o primă deplasare în septembrie. Pe 6 septembrie, ‘Stația Clovnilor’ va fi prezentată la Festivalul Wonder Puck din Cluj-Napoca, în spectacolul de închidere, în aer liber, în Piața Unirii. În paralel, sunt pregătirile pentru ediția a XIX-a a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași, programată între 1 și 8 octombrie. Festivalul, care va avea Prologul pe 20 și 27 septembrie, se va desfășura sub tema ‘societatea spectacolului’ și va reuni spectacole și artiști din numeroase țări, în peste 20 de spații din Iași”, a mai spus managerul Oltița Cîntec.




Lasă un răspuns