Consiliul Local Focșani a votat, în regim de urgență, transformarea Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” din teatru de repertoriu în teatru de proiecte. Instituția culturală era condusă de un director interimar condamnat penal în trecut pentru sustragerea unor ajutoare alimentare din rezerva de stat.

Inițiativa de reorganizare i-a aparținut primarului Cristi Valentin Misăilă. În urma acestui vot, trupa de actori a fost desființată, iar 20 de posturi au fost eliminate. Eliminarea treptată a personalului artistic a început cu aproximativ 15 ani în urmă, iar în prezent mai profesau doar patru actori: Adrian Damian, Adrian Rădulescu, Cristiana Cristian și Roxana Lupu. Aceasta din urmă a câștigat recent un proces împotriva municipalității, în urma unei concedieri abuzive.

Trecutul penal al conducerii

De peste un an, direcția interimară a instituției a fost asigurată de Constantin Mîndrilă, un apropiat al politicianului Marian Oprișan. În anul 2008, Constantin Mîndrilă a primit o condamnare de 3 luni de închisoare cu suspendare, după ce 150 de cutii cu carne de porc destinate sinistraților au fost găsite în locuința sa, furate din rezervele statului în perioada în care era secretar al Prefecturii. Din cauza acestui episod penal, a primit porecla „Conservă”. Mai târziu, în anul 2020, o instanță l-a obligat să returneze suma de 68.941 lei către Spitalul Județean Focșani, instituție pe care o manageriase, din cauza unui contract de consultanță nejustificat.

Reacția actorilor și contextul cultural

Actorul Adrian Damian a anticipat decizia autorităților locale, descriind anterior demersurile drept un „asasinat cultural”. Acesta a transmis public un mesaj tăios la adresa decidenților: „Comedia absurdă pe care am anticipat-o a fost jucată cu o precizie chirurgicală”. Artistul a explicat și pretextul lipsei de activitate invocat de primărie: „Au folosit drept notă de fundamentare propria lor incompetență: după ce ani de zile au blocat repetițiile, au tăiat promovarea și au refuzat să programeze stagiuni proprii, au ieșit la rampă și au votat că actorii nu produc!”.

Referindu-se la efectele votului din Consiliul Local, Adrian Damian a punctat: „Ați bifat o victorie politică de o zi. Ați executat un ordin de partid sau o ambiție de moment. Dar votul vostru nu a rezolvat nicio problemă — doar a deschis larg poarta instanțelor de judecată.”. El a reamintit că legile se aplică în instanță, adăugând că „Bătălia pentru artă, pentru demnitate și pentru adevăr abia acum începe.”.

În ultima vreme, teatrul a găzduit preponderent evenimente private și de folclor, după ce a fost comasat cu Ansamblul Folcloric Țara Vrancei și Ateneul Popular, producțiile teatrale fiind sever restrânse de manager. Ca arc peste timp, Teatrul Municipal Focșani a funcționat ca teatru de repertoriu din anul 1994, deși tradiția sa a început la 1851 cu trupa lui Matei Millo, iar clădirea actuală a fost inaugurată în 1913 cu spectacole sub egida lui Mihail Sadoveanu.

Lasă un răspuns

Trending

Descoperă mai multe la Spectatorul

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura