Concursul pentru managementul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara s-a finalizat cu numirea actorului Ion Rizea în funcția de director plin, marcând o tranziție de la interimat la stabilitate instituțională. Dincolo de rezultatul administrativ, competiția s-a remarcat prin conduita exemplară și fair-play-ul celor doi candidați înscriși în cursă, o rară demonstrație de decență în spațiul public românesc.

O competiție bazată pe proiecte și respect reciproc

Ion Rizea, legat profesional de scena timișoreană încă din studenție și fost director adjunct din 2006, a ținut să își exprime aprecierea față de contracandidatul său, regizorul Eugen Jebeleanu. Noul manager a subliniat că implicarea sa a fost motivată de deceniile dedicate construcției acestui teatru și a lăudat modul în care Ministerul Culturii a gestionat procesul de selecție.

„Am intrat în cursa pentru postul de manager al Teatrului Național din Timișoara motivat de cei douăzeci de ani în care am participat, atât ca actor, cât și din calitatea de director general adjunct, la construcția zilnică a identității acestui teatru și la evoluția sa artistică și organizațională. Cu atât mai mult am apreciat eficiența și probitatea Ministerului Culturii și, nu mai puțin, ale ministrului Culturii, care a decis organizarea concursului în termenul prevăzut de lege, cu un caiet de obiective generos și formulat în termeni clari și sustenabili. Totodată, mă simt dator să mulțumesc comisiei care, după cum au dovedit-o întrebările punctuale care mi-au fost adresate la interviu, a analizat proiectele cu deplină competență și atenție. Îl salut și îmi reafirm profundul respect pentru contracandidatul meu, regizorul Eugen Jebeleanu, al cărui parcurs artistic a început, încă de pe băncile școlii, la Teatrul Național din Timișoara și cu care am avut plăcerea să împart scena, la începutul carierei sale.”

De cealaltă parte, regizorul Eugen-Sergiu Jebeleanu, o voce importantă a regiei de teatru și film contemporane, cu o activitate internațională densă, a privit această competiție ca pe o oportunitate excelentă de a propune o viziune proaspătă asupra teatrului public din România.

„Dincolo de rezultatul concursului de proiecte de management pentru Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, ceea ce a contat pentru mine a fost posibilitatea de a formula public o viziune asupra teatrului românesc de astăzi, construită din perspectiva regizorului care sunt. Cred într-un teatru european, ancorat în prezent, care își asumă pe deplin misiunea unei instituții publice: aceea de a crea spații de dialog, de a cultiva spiritul critic și de a contribui la educația civică. Cred, de asemenea, că o astfel de perspectivă își găsește locul firesc într-un oraș precum Timișoara, unde diversitatea culturală reprezintă una dintre cele mai importante resurse pentru construirea unei instituții culturale relevante și deschise către societate. Mă bucur că acest proiect poate fi consultat online, fiind publicat pe site-ul Ministerului Culturii, și sper ca el să rămână nu doar mărturia unei candidaturi, ci și un document care să alimenteze reflecția asupra viitorului teatrului public din România și să exprime, într-o formă articulată, preocupările și convingerile care îmi ghidează practica artistică”.

Atitudinea de înaltă ținută a celor doi artiști a fost remarcată și de oficialii din Ministerul Culturii. Ministrul demisionar Demeter András István a punctat importanța existenței unor astfel de înfruntări de idei, în care prioritatea rămâne întotdeauna evoluția instituției culturale.

„În teatru învățăm că un spectacol nu există fără partener. Același lucru este valabil și într-un concurs: ai nevoie de adversari valoroși pentru ca victoria să devină însemnată și ai nevoie de caracter pentru ca înfrângerea să nu lase urme asupra instituției. Faptul că, după un astfel de concurs, respectul față de rezultat a fost primul gest al ambilor candidați spune mult despre ei. Funcțiile sunt vremelnice, profesia rămâne. Îmi doresc ca toate concursurile pentru managementul instituțiilor publice de cultură să aibă șansa unor astfel de candidaturi, unor proiecte serioase, unor evaluări corecte, cu respect pentru rezultat și a convingerii că, indiferent cine pierde, instituția trebuie să fie cea care are de câștigat”

Sursă: Ministerul Culturii

Lasă un răspuns

Trending

Descoperă mai multe la Spectatorul

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura