O avanpremieră închide stagiunea 2025-2026 la Teatrul Nottara: miercuri şi joi, se pune în scenă piesa „Jake şi femeile lui”, în regia lui Vlad Zamfirescu!

Mai puteţi vedea un spectacol dedicat cântăreţului Aurelian Andreescu, duminică, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, iar pe cei mici, Teatrul Ţăndărică îi aşteaptă cu 4 piese: Regele Leu, Cartea Junglei, Capra cu trei iezi şi Munchhausen, baronul poznaș.

Citește și: Teatrelli devine Laboratorul Teatral ARCUB: Virginie Despentes, o arhivă feministă a teatrului și un hotel transformat în scenă

Copiii au pregătite şi ateliere de tot felul. De exemplu, La Palatul Suţu, de la luni până vineri, puştii între 6 şi 9 ani, dar şi cei de peste 10 pot participa la ateliere de filosofie. Muzeul Municipiului Bucureşti organizează şi nu atelier cu totul inedit, „Arheolog pentru o zi”, la situl Glina-Bălăceanca, sâmbătă, pentru copiii cu vârste între 6 şi 14 ani. 

La Palatul Mogoşoaia, tot sâmbătă, aveţi două vernisaje: de la 13, la Galerie Guhnie, expoziţia de grup „Dimensiuni paralele”, iar de la 17, expoziţia de pictură „Punct pe fugă”, a artistei Marilena Zahiu, la Galeria Gheţărie.

Luni, 13 iulie

Marţi, 14 iulie

Citește și: Maria Mirona Rotar a câștigat concursul de management de la Teatrul Excelsior, cu nota 9,61

Miercuri, 15 iulie

Joi, 16 iulie

Vineri, 17 iulie

Sâmbătă, 18 iulie

Duminică, 19 iulie

Expoziţii

  • Biblioteca Metropolitană București:
    • Expoziția ”Pictura lui Gheorghe Pogan”, Artoteca BMB
    • Expoziția colectivă „Priviri spre cer” – Secția de Artă Sacră a Asociației Artiștilor Plastici București, Sediul Central Mihail Sadoveanu

Sursa: PMB

Trending

Descoperă mai multe la Spectatorul

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura