Creștinii au sărbătorit luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului, o zi cu o profundă rezonanță spirituală și culturală, cunoscută în popor drept „Sfânta Marie Mică”. Sărbătoarea funcționează ca un prag simbolic, marcând despărțirea de vară și intrarea oficială în ritmurile toamnei, odată cu începerea culesului viilor și a plantelor tămăduitoare.

Această zi nu este doar un reper în calendarul bisericesc, ci și un semnal pentru o serie de activități esențiale în lumea rurală. Tradițional, acum se dă startul culesului strugurilor, bătutului nucilor și strângerii ultimelor plante de leac, considerate a avea o putere sporită. Totodată, este momentul prielnic pentru însămânțările de toamnă, punându-se bazele recoltei de grâu, orz și secară pentru anul viitor.

Credințe și superstiții la cumpăna anotimpurilor

În conștiința populară, sărbătoarea este învăluită într-o aură de speranță și pioșenie. Se spune că rugăciunile înălțate în această zi au o putere deosebită, fiind ascultate mai cu seamă cele ale femeilor care își doresc să devină mame. De asemenea, tradiția populară arată că Maica Domnului le ocrotește pe femeile însărcinate, ajutându-le să aibă o naștere ușoară. Pentru tinerii care își caută perechea, Sfânta Marie Mică este considerată o zi de bun augur pentru a se ruga în vederea găsirii sufletului pereche.

Ca la orice mare praznic, datina impune o pauză de la muncile gospodărești. Se evită spălatul rufelor sau curățenia în casă, pentru a nu atrage ghinionul. În schimb, credincioșii aprind candele în dreptul icoanei Fecioarei Maria și împart din primele fructe ale toamnei, ca ofrandă pentru sufletele celor adormiți.

Nașterea Maicii Domnului este prima dintre cele patru mari sărbători creștine dedicate Fecioarei Maria, alături de Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august).