Prezent în juriul Galei Tânărului Actor HOP, Adrian Văncică a privit noua generație de artiști cu responsabilitate, dar și cu o nostalgie sinceră pentru vremurile în care el însuși se afla pe scenă, în postura de concurent. Actorul a mărturisit că, deși experiența jurizării este una frumoasă, emoțiile și, mai ales, tinerețea de acum peste două decenii au avut un farmec aparte. „E foarte frumos să fii şi de partea asta a juriului, dar, a fost foarte plăcut şi când am fost concurent cu emoţia, cu toate celelalte dar, sincer, a fost mai frumos atunci, pentru că eram tânăr”, a apreciat Văncică.

O generație într-o economie de piață mai violentă

Reflectând la diferențele dintre generații, Văncică a observat că entuziasmul tinerilor actori a rămas același, însă contextul social și-a pus amprenta asupra parcursului lor. Dacă pe vremea sa focusul era aproape exclusiv pe teatru, absolvenții de astăzi sunt nevoiți să jongleze cu mai multe joburi pentru a supraviețui. „Ăștia trăiesc într-o economie de piață mult mai violentă decât era pe vremea noastră, care cerne mai repede lucrurile şi sunt obligaţi să aibă şi alte job-uri”, a punctat actorul. El a remarcat că, în timp ce generația sa își dorea mai presus de toate să fie văzută de directorii de teatre, acum se întreabă în ce măsură miza financiară ar schimba dinamica unui astfel de concurs.

În prezent, Adrian Văncică s-a dedicat aproape în totalitate scrisului, renunțând temporar la scena de teatru. Cu peste 180 de episoade de serial scrise și cu noi idei pentru scenarii de film, actorul a spus că nu a crezut niciodată în mitul scenei ca „lemn sfânt”, ci a privit actoria ca pe un meșteșug. Cu toate acestea, el a lăsat o ușă deschisă pentru viitor, transmițând că se va întoarce la teatru „la un moment dat”.

Lasă un comentariu

Trending