O cromolitografie originală, semnată de celebrul artist Salvador Dalí, va fi acordată prin tragere la sorți unuia dintre vizitatorii expoziției „Reveritus Sum”. Evenimentul cultural are loc la Sala Unirii din Alba Iulia și se va încheia pe data de 16 noiembrie.

Expoziția, considerată o premieră în peisajul cultural autohton, reunește 15 lucrări de grafică semnate de figuri emblematice ale artei moderne internaționale, precum Pablo Picasso, Henri Matisse, Wassily Kandinsky și Rene Magritte. Operele fac parte din colecția privată a avocatului George Șerban, unul dintre cei mai importanți colecționari de artă din România.

Artă pentru toți

Potrivit comunicatului transmis de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, toți vizitatorii pot participa la tombolă, cu excepția angajaților instituției muzeale și a membrilor familiilor acestora. Tragerea la sorți pentru lucrarea lui Dalí, care este expusă alături de celelalte creații, va avea loc la finalul perioadei expoziționale.

Accesul la expoziția „Reveritus Sum” este gratuit, oferind publicului o oportunitate unică de a admira creații valoroase și de a câștiga o operă semnată de Salvador Dalí.

Lasă un comentariu

Trending