Bucureștiul găzduiește o premieră culturală de excepție: „Da Vinci. The Immersive Show”, prima expoziție imersivă din România dedicată figurii emblematice a lui Leonardo da Vinci. Deschisă publicului la MINA, Museum of Immersive New Art, producția invită spectatorii să depășească rolul de simpli privitori și să pășească direct în universul vizionar al unuia dintre cei mai mari inovatori din istorie.

Artă și știință într-un spectacol digital

Creată de echipa MINA Studios, expoziția este o fuziune între tehnologia de ultimă generație și o narațiune artistică captivantă. Spectatorii sunt purtați într-un periplu vizual și sonor ce explorează multiplele fațete ale geniului renascentist. De la capodopere atemporale precum „Mona Lisa” și „Cina cea de Taină”, la invențiile care au prefigurat viitorul și studiile sale aprofundate de anatomie, întregul parcurs este gândit ca o incursiune în mintea efervescentă a lui Da Vinci.

Echipa din spatele proiectului a transmis că publicul are ocazia unică de a explora „Orașul viitorului”, așa cum a fost el schițat de artist, și de a pătrunde în atmosfera vibrantă a atelierului său de creație, spațiul unde ideile sale revoluționare prindeau viață. Spectacolul se adresează tuturor vârstelor, fiind o punte între artă, știință și tehnologie.

Da Vinci. The Immersive Show | Foto: minamuseum.com
Da Vinci. The Immersive Show | Foto: minamuseum.com

Este important de menționat că biletul de acces este valabil pentru o succesiune de trei spectacole imersive, incluzând, pe lângă călătoria în lumea lui Da Vinci, și producțiile „Egiptul Antic – sub privirile zeilor” și „AUTOGENESIS”.

Pentru o experiență optimă, organizatorii au stabilit ca ultimele două intervale orare din zilele de miercuri până duminică să fie dedicate adulților și copiilor cu vârsta de peste 10 ani. De asemenea, aceștia emit o atenționare importantă: „Experiența imersivă conține imagini care se schimbă rapid, precum și momente de iluminat și sunete puternice, ce pot dăuna persoanelor cărora astfel de stimuli le sunt contraindicați medical (ex. epilepsie, vertij)”.

Biletele pot fi achiziționate online, accesând acest link, sau direct de la recepția muzeului. Copiii cu vârsta sub 3 ani beneficiază de acces gratuit.

Da Vinci. The Immersive Show | Foto: minamuseum.com
Da Vinci. The Immersive Show | Foto: minamuseum.com

Lasă un comentariu

Trending